Cine este farmacistul clinician?

Farmacistul clinician este farmacistul care a parcurs programul de rezidențiat în Farmacie clinică cu o durată de 3 ani. După terminarea studiului i se conferă titlul de Farmacist specialist în farmacie clinică. Dacă profesează în specialitate minim 5 ani, poate să obțină titlul de Farmacist primar în farmacie clinică.

Unde poate să lucreze un farmacist clinician?

Farmacistul clinician poate să își exercite profesia în mai multe unități: farmacii cu circuit deschis, farmacie cu circuit închis, spitale, cabinete, etc.

Ce este farmacia clinică?

Farmacia clinică este specialitatea farmaceutică care utilizează cunoştinţele farmaceutice şi biomedicale în scopul optimizării eficacităţii, securităţii, preciziei şi economiei tratamentului medicamentos, pentru pacient şi societate, farmacistul clinician având rolul de consilier al medicului şi pacientului, în acest domeniu. Scopul specialităţii: dezvoltarea şi asigurarea unei farmacoterapii ştiinţifice şi raţionale, la nivel de individ şi societate.

Farmacistul clinician este orientat către pacient şi are rol de consilier în domeniul farmacoterapiei pentru medic, pacient și alți profesioniști din domeniul sănătății.

Obiectivele pregătirii din timpul rezidențiatului este formarea farmaciştilor specialişti având cunoştinţe teoretice şi aptitudini practice care să le permită furnizarea de servicii specializate de farmacie clinică şi asistenţă farmaceutică modernă de calitate, menite să asigure utilizarea ştiinţifică şi raţională a medicamentelor pentru pacient şi societate.

 

Farmacistul clinician trebuie să fie capabil:

  • Să ia decizii în procesul de alegere a medicamentului eficace, sigur şi corespunzător din punct de vedere al raportului beneficiu – cost, în scopul individualizării farmacoterapiei pacientului;
  • Să furnizeze informaţii pacienţilor şi profesioniştilor din domeniul medical, în privinţa utilizării ştiinţifice şi raţionale a medicamentelor;
  • Să monitorizeze terapia medicamentoasă a pacientului;
  • Să fie membru activ în echipa de cercetare clinică a medicamentului, având cunoştinţe solide privind realizarea protocolului de cercetare şi validarea rezultatelor cercetării.

Obiectivele de asistenţă farmaceutică clinică în spital sunt următoarele:

  • Colaborarea cu medicul, la instituirea farmacoterapiei individualizate şi la optimizarea farmacoterapiei fundamentată pe mecanismul de feed-back al supravegherii terapeutice;
  • Monitorizarea farmacoterapeutică, fundamentată pe criteriul farmacocinetic (dozarea concentraţiei plasmatice a medicamentului);
  • Activitate de farmacoeconomie;
  • Participarea în echipa de cercetare a medicamentului (medicamentul nou, optimizarea farmacoterapiei, evidenţa eficienţei, farmacovigilenţăşi
  • Identificarea și rezolvarea problemelor de terapie medicamentoasă (PTM) (drugs therapy problems – DTP) ale pacientului, pe baza constituirii dosarului pacientului cu date complete (diagnostic, analize de laborator, istoricul farmacoterapiei prescrise şi automedicaţiei);
  • Asistenţă farmacoterapeutică, la domiciliu (home care);
  • Educaţia terapeuticăşi farmacoterapeutică a pacienţilor.

Bibliografie orientativă:

https://rezidentiat.ms.ro/curricule/farmacie_clinica.pdf

Legea 95/2006